Varicela sau vărsatul de vânt este o boală infecțioasă care apare mai frecvent iarna sau primăvara și este extrem de contagioasă, mai ales în cazul copiilor care se află în colectivități.
- Detalii
- 1620
În perioada sezonului estival, familiile cu copii își petrec majoritatea timpului liber în parcurile din capitală. Una dintre practicile periculoase pe care le putem observa destul de frecvent în parcurile de la noi este scăldatul copiilor în interiorul havuzurilor.
- Detalii
- 1370
Conf. dr. Doru Herghelegiu, medic primar obstetrică-ginecologie, chirurgie oncologică la Spitalul Clinic SANADOR, are mai multe recomandări pentru femeile însărcinate.
- Detalii
- 1470
Din această lună, pacienții cu diabet din Republica Moldova, dependenți de insulină o primesc gratis. La fel și consumabilele necesare pentru monitorizarea glicemiei. Autoritățile din Sănătate au decis să includă preparatele în lista medicamentelor compensate.
- Detalii
- 1559
Vizitele la medicul pediatru sunt importante pentru cel mic și ar trebui să aibă loc în conformitate cu un plan special sau în caz de urgențe. Atunci când aleg specialistul la care se adresează, părinții ar trebui să fie atenți la experiența pediatrului, precum și la recenziile date de alți părinți.
- Detalii
- 1554
Starea de panică s-a manifestat în funcție de nivelul de teamă care i-a învăluit pe mulți în acel moment. O frică absolut justificată, pentru că având în „coaste” regiunea separatistă Transnistria, controlată indirect de Rusia, exista teama că războiul s-ar putea extinde și în Republică Moldova. Și atunci, coșmarul de a vedea cu proprii ochi cum arată războiul a devenit mai real ca niciodată.
- Detalii
- 1719
Traumatismele neintenționate la copii se întâmplă destul de des, iar mămicile trebuie să fie pregătite să acționeze imediat, pentru că primele minute de la căzătură, arsură sau lovitură pot fi cruciale. Un moment de neatenție poate duce la consecințe grave pentru copil și tocmai de aceea ar trebui să fiți conștienți că pericolele pot fi de tot felul.
- Detalii
- 1698
Copiii sunt mereu activi și chiar dacă încerci să fii mereu cu ochii de ei s-ar putea să se rănească sau să se lovească în timpul jocului. Este important să urmărești absolut toate simptomele care vor urma, pentru că ele sunt cel mai bun indiciu pentru următoarele acțiuni pe care ar trebui să le faci.
- Detalii
- 1661
Lupta împotriva COVID-19 nu se oprește, dar, din păcate, Republica Moldova nu reușește să atingă pragul de imunizare colectivă de 70 la sută pe care și l-a stabilit. Cei care s-au imunizat cu schema primară pot să își administreze doza booster peste patru luni, deoarece cantitatea și calitatea anticorpilor scade odată cu timpul, iar aceasta este cauza infectării și a celor imunizați.
- Detalii
- 1539






















