În spitalele din R. Moldova activează doar 171 de psihologi, deși sunt disponibile 218 funcții. Specialiștii în sănătate mintală afirmă că asistența psihologică este crucială în tratamentele medicale – reduce durata spitalizării, ameliorează starea pacienților și scade riscul de recidivă.

La Institutul Oncologic din Chișinău, unde anual se internează peste 30.000 de pacienți, majoritatea diagnosticați cu cancer, activează doar doi psihologi. Printre pacienții care primesc consiliere psihologică se numără și Ana (nume schimbat), o femeie de 39 de ani, care a primit recent diagnosticul de cancer de col uterin, după un șir de traume personale, transmite europalibera.org.

„Când am ajuns aici, plângeam. Mi s-a propus să merg la psiholog. După ședințe, încep să cred că pot învinge”, spune ea.

Psihologul Natalia Coșciug, angajată la Institutul Oncologic din 1983, afirmă că pacienții oncologici au nevoie de susținere nu doar medicală, ci și emoțională.

„Acceptarea diagnosticului este una dintre cele mai dificile etape. Când pacientul e în echilibru emoțional, tratamentul are rezultate mai bune”, explică ea.

Psihologul lucrează și cu rudele bolnavilor, iar cazurile cele mai dificile sunt cele în care pacienții refuză tratamentul – un gest considerat „suicid pasiv”.

La Spitalul Clinic Republican, cea mai mare instituție medicală din țară, lucrează doar doi psihologi. Veronica Calancea, psiholog clinician cu 15 ani de experiență, gestionează zilnic până la 17 pacienți.

„Lucrăm cu pacienți cu boli cronice, dar și cu cei care urmează intervenții chirurgicale. Mulți trebuie să accepte un diagnostic nou sau să învețe să trăiască cu o boală”, spune ea.

Veronica Calancea observă că pacienții care beneficiază de psihoterapie au șederi mai scurte în spital și toleranță mai mare la durere.

Studiile internaționale arată că mai puțin de 25% dintre durerile resimțite de pacienți au o cauză biologică demonstrabilă. Restul simptomelor, deseori inexplicabile medical, răspund pozitiv la intervenții psihologice.

Deși psihologii sunt formați în universitățile din Republica Moldova încă din anii 1990, abia în 2024 a fost adoptată o lege care le reglementează profesia, însă aceasta va intra în vigoare în mai 2026. În prezent, în sectorul public activează circa 1.000 de psihologi, însă numărul celor din mediul privat rămâne necunoscut.

 

europalibera.org

Sfatul Medicului