În cadrul unui podcast, Nicoleta Botezatu, kinetoterapeut de meserie, a vorbit despre pocniturile de spate și oase, hernie, scolioză, talpă dreaptă și alte probleme cu care oamenii se adresează la ea. De asemenea, aceasta a vorbit despre miturile legate de kinetoterapie și psihosomatică, dar totodată a venit cu sfaturi pentru tinerii specialiști din domeniu.

Nicoleta Botezatu a povestit în cadrul podcastului Titania că și-a făcut studiile la Bacău. Mai mult, ea a acumulat două experiențe: în Belgia și Croația, transmite Știri.md.

„Kinetoterapia, de fapt, se ocupă cu foarte multe lucruri și are multe domenii. Dar, în esență, se tratează mușchii și oasele, adică sistemul de mișcare”, explică Nicoleta Botezatu. 

Osul Valgus, entorsa de glezne și problemele articulare 

Potrivit specialistului, nu este posibil ca osul Valgus să fie tratat prin kinetoterapie: „Aș vrea să menționez că noi suntem parteneri cu medicii. Și ceea ce ține de acest os, asta e mai mult o problemă reumatoidă care apare pe fundal ereditar. Dar, iarăși, încălțămintea necalitativă agravează această problemă”. 

Cât despre glezne, specialistul susține că aici problema e entorsa, în popor se numește „călcatul pe o parte”. Entorsa poate fi de trei grade. Gradul întâi e întinderea ligamentului, un pic de umflătură. Dar odată ce apare această entorsă de gradul întâi, spune kinetoterapeutul, riscul de a face o altă entorsă devine tot mai mare. 

„E foarte ușor să calci pe o parte. Trebuie să ne adresăm la kinetoterapeut numaidecât. În primul rând, în primele 24 de ore trebuie să aplicăm multă gheață, unguente antiinflamatoare și după asta să ne adresăm la specialist”, explică Nicoleta Botezatu. 

Când o persoană își luxează piciorul, se deviază tot corpul, apare automat asimetria de bazin, de umeri și aceasta începe a șchiopăta. În al doilea rând, se uzează mai repede articulația.

De asemenea, mulți pacienți se adresează cu probleme la genunchi. Specialistul susține că există multe probleme legate de genunchi: „Dacă te doare un punct, e una, dacă doare o linie, e alta. Totul depinde de tipul de durere și de cât de des și de tare doare”.

Totul începe de la un test, spune Nicoleta Botezatu. În funcție de aceste teste, specialiștii trag concluzii și depistează perioada și tipurile de tehnici folosite pentru a ameliora durerea.

„La noi foarte mulți oameni vin cu durere la șolduri, însă care vine de la spate. Deseori, problema nu e la șold, ea iradiază la șold, însă nu el este problema. Mai des durerile vin de la spate”, explică specialistul. 

Spatele și hernia de disc

Potrivit kinetoterapeutului, spatele este, de fapt, sistemul care ne menține în picioare. Pe lângă acest lucru, coloana vertebrală este „casa” măduvei spinării, care se ocupă de transportul impulsurilor de la sistemul nervos central spre membre. De aceea, la coloană sunt nenumărate probleme, cea mai comună fiind hernia de disc, care afectează cel mai mult partea lombară și cervicală.

„Hernia de disc este o uzare a discului intervertebral. (...) Mai mult, pericolul ei nu constă în dimensiune, ci constă în localizare. Dacă hernia e localizată aproape de nervi, atunci deja când vin acele accidentări, adesea nervul se prinde între vertebre din cauza lipsei de amortizoare. Dacă este hernie și nu este prins nervul, ea poate sta așa ani de zile, fără ca omul să aibă disconfort”, adaugă Nicoleta Botezatu.

În acest sens, specialistul susține că în cazul herniei kinetoterapia nu este contraindicată: „Sunt mulți specialiști care spun că nu se poate de făcut nimic. Masajul este contraindicat. Dar este o diferență între masaj și terapia individuală. Ceea ce ține de terapia manuală, noi lucrăm pe punctele dureroase, noi avem un scop - să scoatem durerea și prin anumite manipulări articulare să scoate blocajul articulației”.

„Insult” sau AVC

Specialistul spune că paraliziile sunt de mai multe feluri. În cazul spatelui, putem vorbi de ruperea canalului medular, un canal care merge prin mijlocul coloanei, prin acele găuri pe care le au vertebrele. Dacă o persoană, în urma unui accident, și-a rupt coloana, a afectat canalul medular, ea va fi paralizată pe viață și nu va mai putea merge. 

Cât despre accidentul vascular cerebral, Nicoleta Botezatu spune că aici este vorba mai mult de tromboză. Adică AVC se întâmplă atunci când un tromb rămâne blocat într-unul dintre vasele principale de circulație în cap. De asemenea, aceasta spune că AVC-ul are loc pur și simplu, fără motiv, chiar dacă persoana duce un mod de viață sănătos.

„La cineva apare de la stres, la cineva poate de la o lovitură veche la cap, poate fi de la consumul de anticoncepționale cu fumatul, tratamente care îngroașă sângele”, explică kinetoterapeutul.

Partea de sus a spatelui. Săruri și dureri

În acest sens, umerii și gâtul sunt afectați la oamenii care au un job sedentar, care au o postură incorectă la locul de muncă, la calculator, pe scaun și altele. De asemenea, cu astfel de probleme și dureri, la specialiști se adresează adesea șoferii.

„În partea de sus a spatelui, din punctul meu de vedere, cel mai simplu de evitat problemele care sunt e spondiloza cervicală, când gâtul se duce în față și se formează un gheb. Acesta apare când la noi partea cervicală a coloanei se formează sub formă de scăriță. Aici se formează un spațiu liber unde se acumulează sărurile. De fapt, nu este sare, ci calcar. (...)”, explică kinetoterapeutul.

Urmăriți întregul podcast mai jos:

 

știri.md

Știri