Arsuri, dureri abdominale, greață sau dificultăți la înghițirea alimentelor. Sunt simptome pe care mulți le consideră banale, dar care pot ascunde afecțiuni serioase. Medicii atrag atenția că, pentru a depista la timp problemele, este nevoie de o investigație simplă, dar esențială – gastroscopia.

 

„Gastroscopia sau endoscopia digestivă superioară este o metodă minim invazivă, prin care putem vizualiza esofagul, stomacul și bulbul duodenal”, explică Victor Iațișin, medic specialist în ecografie și gastroscopie. „Se recomandă atunci când pacientul are arsuri gastrice, dureri abdominale, hemoragii sau anemii.”

Deși pentru mulți pacienți gândul la această procedură provoacă teamă, medicii spun că lucrurile stau cu totul altfel.

„La noi, gastroscopia se face numai cu anestezie. Aceasta durează între 5 și 7 minute, timp în care evaluăm toate cele trei segmente și, dacă este necesar, recoltăm biopsii”, adaugă specialistul.

Prin intermediul gastroscopiei pot fi depistate gastritele simple sau atrofice, infecția cu Helicobacter pylori, ulcerul, dar și suspiciuni de cancer gastric.

„Dacă avem motive serioase de îngrijorare, analizăm probele prin metode histologice pentru a confirma sau infirma diagnosticul”, mai precizează medicul.

Pregătirea pentru procedură este simplă: pacientul nu consumă alimente cu o seară înainte, iar în ziua investigației nu mănâncă și nu bea nimic.

Chiar dacă poate părea neplăcută, gastroscopia rămâne una dintre cele mai importante metode de diagnostic în gastroenterologie.

„Este o investigație care ne ajută să descoperim din timp afecțiuni serioase și să prevenim complicații grave. De aceea, dacă aveți simptome persistente, nu amânați vizita la medic”, este mesajul specialistului.

 

Sursa

Sfatul Medicului