Laboratorul de Medicină Nucleară al Institutului Oncologic din Moldova introduce în practica curentă tehnica ganglionului santinelă, până acum accesibilă doar în centre oncologice de excelență. Pentru unele paciente, asta înseamnă evitarea unei intervenții chirurgicale extinse și a complicațiilor care pot urma.
Potrivit unui comunicat emis de Institutul Oncologic, în trecut, evaluarea extinderii cancerului de sân presupunea, adesea, îndepărtarea unui număr mare de ganglioni limfatici axilari. Procedura oferea informații esențiale despre stadiul bolii, dar nu era lipsită de durere, limitarea mobilității brațului și, în unele cazuri, limfedem cronic, o umflare persistentă (de obicei a brațului sau piciorului) cauzată de acumularea de lichid limfatic în țesuturi, atunci când sistemul limfatic nu mai drenează corect.
Tehnica ganglionului santinelă schimbă paradigma. Prin limfoscintigrafie, medicii identifică primul ganglion limfatic care drenează tumora, punctul-cheie unde celulele canceroase ar ajunge primele dacă boala s-ar răspândi. Dacă acest ganglion nu este afectat, intervenția chirurgicală poate fi limitată, evitând o operație mai amplă.
Este o abordare care mută accentul de la „mai mult” la „mai precis”
Potrivit comunicatului, investigația este realizată în Laboratorul de Medicină Nucleară, cu ajutorul unei gamma-sonde portabile, echipament donat de Organizația Internațională pentru Migrație.
Prin injectarea unei substanțe radioactive în jurul tumorii, medicii pot urmări traseul drenajului limfatic și pot localiza cu exactitate ganglionul santinelă. În timpul intervenției chirurgicale, chirurgul utilizează sonda pentru a identifica și exciza doar ganglionul relevant.
Procedura este realizată de o echipă multidisciplinară, inclusiv de Sofia Topală, medic oncolog și imagist în medicină nucleară, și Simona Chilaru, doctor în științe medicale, chirurg și șefa Secției Mamologie.
Este un model de colaborare între medicină nucleară și chirurgie oncologică, o intersecție a tehnologiei cu bisturiul.
Implementarea tehnicii nu a fost un gest izolat, ci parte a unui efort mai amplu de modernizare.
„Procedura se realizează cu ajutorul infrastructurii LMN, inclusiv gamma-sonda portabilă (donație oferită de Organizația Internațională pentru Migrație), iar implementarea acestei tehnici a fost susținută prin instruire în cadrul proiectului internațional MOL6012, cu sprijinul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, în contextul Programului Național de Control al Cancerului 2016–2025.”, se menționează în comunicat.
Într-o țară în care cancerul mamar rămâne una dintre principalele cauze de mortalitate oncologică la femei, introducerea acestei metode este un pas către tratamente adaptate fiecărui caz.
În locul unei abordări standardizate, pacientele primesc un tratament calibrat după anatomia și biologia propriei boli.
Cancerul de sân rămâne cea mai frecventă formă de cancer diagnosticată la femei, atât la nivel global, cât și în Republica Moldova. În 2024, în țară au fost înregistrate 1.214 cazuri noi, cele mai multe dintre ele la femei cu vârste cuprinse între 55 și 74 de ani.








































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































