Doar 2% dintre moldoveni apelează la un psiholog sau psihiatru atunci când se confruntă cu dificultăți emoționale sau probleme de sănătate mintală. În schimb, 60% aleg să vorbească doar cu familia, iar 29% doar cu prietenii.

Datele au fost prezentate de Ministerul Sănătății în contextul campaniei „O parte din mine”, lansată cu sprijinul Elveției prin intermediul proiectului MENSANA.

Într-un comunicat publicat pe rețelele sociale, Ministerul Sănătății a subliniat că sprijinul celor apropiați este important, însă există situații în care el nu este suficient, transmite Știri.md.

„Depresia, anxietatea, atacurile de panică, tulburările de comportament sau alte probleme de sănătate mintală au nevoie, la fel ca orice altă problemă de sănătate, de evaluare și sprijin specializat”, au declarat specialiștii, menționând că multe persoane amână sau evită să ceară ajutor profesional. 

„Motivele sunt diferite: lipsa informației, teama de a fi judecați, prejudecățile legate de sănătatea mintală sau convingerea că trebuie să facă față singure. Sănătatea mintală este parte a sănătății noastre generale. Iar accesarea unui specialist nu este un ultim pas. De multe ori, este primul pas spre înțelegere, sprijin și recuperare. O parte din mine. Nu tot ce sunt”, au conchis reprezentanții Ministerului Sănătății.

 

Sfatul Medicului