Cercetătorii Universităţii din Washington au constatat, recent, că 30% dintre pacienţi au declarat simptome o perioadă de până la nouă luni, a spus Anthony Fauci reporterilor, în timpul unui briefing la Casa Albă.
Printre aceste simptome se află oboseală, dificultăţi de respiraţie, tulburări de somn şi altele, pe parcursul multor luni, transmite Realitatea.net.
Simptomele ”COVID-ului de lungă durată”, numite de cercetători Sechele post-acute ale COVID-19 (Post-Acute Sequelae of COVID-19 sau PASC), pot apărea ”cu mult după” infectare, iar gravitatea poate varia de la uşoară la ”incapacitate”, a mai spus Fauci, care este şi director al Institutului Naţional pentru Boli Infecţioase şi Alergii.
”Magnitudinea problemei nu este cunoscută pe deplin”, a explicat acesta, adăugând că PASC a fost observată la persoane care nu au avut nevoie de spitalizare şi la oameni care au avut simptome care nu au făcut parte din infecţia iniţială.









































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































